Mixture

E greu.  Îmi dau seama că se încheie un capitol din viața mea. Facultatea. Au fost 3 ani plini de o mixtură de sentimente și de trăiri încât nu aș avea cum să îi descriu.

Am întâlnit persoane care îmi vor rămâne în suflet pentru totdeauna. Prieteni, profesori.

Mă agăț de sentimentul că mai am un examen și o susținere unde voi fi alături de colegii mei, prietenii mei. La Banda.

La Banda, care e împreuna de vreun an și un pic și cu tristețe afirm că nu pot să cred că trebuie să ne despărțim. În seara asta sunt tristă…pentru că vreau nu vreau, începe un nou capitol. Nici nu știu dacă sunt coerentă în ceea ce scriu. Nici nu vreau. Sufletul mi-e plin de prea multe sentimente, încât să fiu coerentă. Aș vrea să fie cineva care să înțeleagă amalgamul de sentimente ce mi-e în suflet.

Gânduri comparate

În vacanța de Paște am primit o invitație. O invitație la nuntă, de la o fostă colegă de liceu. Ca și mine, are 22 de ani și a decis împreună cu iubitul ei că vor să facă acest pas. Acest lucru m-a pus pe gânduri.

Ieri, fratele meu a împlinit 24 de ani. Mama, la 24 de ani, l-a avut pe el. Făceam un pic comparație între viața mamei  si viața fratelui la acea vârstă.  Discutam cu mama și mi-a zis că, la acea vreme, dacă terminai facultatea și nu erai măritată, nu era o chestie așa de bună.

Astăzi, cei care se decid să facă acest pas la vârsta de 24 de ani sau mai devreme, sunt priviți sceptic.

Nu am nimic împotriva căsătoriei, dar poate totuși nu o înțeleg. Când ai mei s-au căsătorit, aveau siguranța zilei de mâine, știau că vor avea unde locui. Astăzi, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Cel puțin din punctul meu de vedere.

Dacă ai pe cineva alături și totul merge de minune, cu ce te ajută acea hârtie semnată la Starea Civilă? Dacă vrei binecuvântarea de Sus, poți face o logodnă la biserică.

E posibil totuși să nu înțeleg problema căsătoriei pentru că nu l-am întâlnit pe ”El”? Hmm…nu știu ce să zic.

Dacă iubești, totul e bine, sunteți siguri unul pe celălalt, nu vă împiedică nimic să locuiți împreună, să faceți un copil, doi și să vă trăiți viața. Nu e ca și cum, căsătoria îți dă o siguranță. Cel puțin nu una pe care eu să o văd. Există divorțul. Și totuși…

Să nu mă înțelegeți greșit. Nu am nimic cu oamenii care se decid să facă acest pas mai devreme decât alte persoane, dar aș vrea să le cunosc logica.

Ah, încă o precizare. Nu vorbim despre căsătoriile pe interes. În cazul ăla, înțeleg siguranța.

Am tot avut discuții pe tema căsătoriei, dar nu am ajuns la vreo concluzie. Una concludentă măcar.

Dacă stau bine să mă gândesc, cred că mai am o temă la care concluzia e un pic în coadă de pește, dar totuși văd o luminiță. Poate o să o abordez într-un alt post.

Aș vrea să aflu și alte păreri referitoare la tema căsătoriei, așa că sunteți invitați să vă spuneți părerea.

Punct

A avut o prietenă. S-au cunoscut în școala generală. S-a dus la ea și a îmbrățișat-o atunci când a crezut de cuviință. Din momentul acela, încet, încet s-au apropiat și s-au împrietenit. A trecut un an și incă un an și ele erau tot împreună. Se regăsea în povestirile ei ( ea fiind un pic mai mică ). Se mai certau din când în când, dar reușeau să lase totul la o parte și să-și continue prietenia. Până într-o zi. Când s-au certat. Nu era o cearta oarecare, era serioasă ( infantilă, având în vedere vârsta lor ). Și au rămas certate. O lună, două, trei…până când una din ele a cedat. Aceeași de fiecare dată. S-au împăcat.

Diferența de vârstă și gândirile diferite și-au spus cuvântul. S-au certat din nou. De data asta, pentru totdeauna. Nu au mai vorbit de…mult. Au suferit mult. Cel puțin, una din ele. Dar a trecut peste. E bine acum. Își mai aduce aminte de anii când se întâlneau și stăteau de povești. Își amintește, rar.

De ce?

Pentru că nu mai merită.

Silence

Previous Older Entries