Gânduri comparate
22 Apr 2012 Leave a Comment
in Random
În vacanța de Paște am primit o invitație. O invitație la nuntă, de la o fostă colegă de liceu. Ca și mine, are 22 de ani și a decis împreună cu iubitul ei că vor să facă acest pas. Acest lucru m-a pus pe gânduri.
Ieri, fratele meu a împlinit 24 de ani. Mama, la 24 de ani, l-a avut pe el. Făceam un pic comparație între viața mamei si viața fratelui la acea vârstă. Discutam cu mama și mi-a zis că, la acea vreme, dacă terminai facultatea și nu erai măritată, nu era o chestie așa de bună.
Astăzi, cei care se decid să facă acest pas la vârsta de 24 de ani sau mai devreme, sunt priviți sceptic.
Nu am nimic împotriva căsătoriei, dar poate totuși nu o înțeleg. Când ai mei s-au căsătorit, aveau siguranța zilei de mâine, știau că vor avea unde locui. Astăzi, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Cel puțin din punctul meu de vedere.
Dacă ai pe cineva alături și totul merge de minune, cu ce te ajută acea hârtie semnată la Starea Civilă? Dacă vrei binecuvântarea de Sus, poți face o logodnă la biserică.
E posibil totuși să nu înțeleg problema căsătoriei pentru că nu l-am întâlnit pe ”El”? Hmm…nu știu ce să zic.
Dacă iubești, totul e bine, sunteți siguri unul pe celălalt, nu vă împiedică nimic să locuiți împreună, să faceți un copil, doi și să vă trăiți viața. Nu e ca și cum, căsătoria îți dă o siguranță. Cel puțin nu una pe care eu să o văd. Există divorțul. Și totuși…
Să nu mă înțelegeți greșit. Nu am nimic cu oamenii care se decid să facă acest pas mai devreme decât alte persoane, dar aș vrea să le cunosc logica.
Ah, încă o precizare. Nu vorbim despre căsătoriile pe interes. În cazul ăla, înțeleg siguranța.
Am tot avut discuții pe tema căsătoriei, dar nu am ajuns la vreo concluzie. Una concludentă măcar.
Dacă stau bine să mă gândesc, cred că mai am o temă la care concluzia e un pic în coadă de pește, dar totuși văd o luminiță. Poate o să o abordez într-un alt post.
Aș vrea să aflu și alte păreri referitoare la tema căsătoriei, așa că sunteți invitați să vă spuneți părerea.
Punct
02 Mar 2012 Leave a Comment
in Parte de mim
A avut o prietenă. S-au cunoscut în școala generală. S-a dus la ea și a îmbrățișat-o atunci când a crezut de cuviință. Din momentul acela, încet, încet s-au apropiat și s-au împrietenit. A trecut un an și incă un an și ele erau tot împreună. Se regăsea în povestirile ei ( ea fiind un pic mai mică ). Se mai certau din când în când, dar reușeau să lase totul la o parte și să-și continue prietenia. Până într-o zi. Când s-au certat. Nu era o cearta oarecare, era serioasă ( infantilă, având în vedere vârsta lor ). Și au rămas certate. O lună, două, trei…până când una din ele a cedat. Aceeași de fiecare dată. S-au împăcat.
Diferența de vârstă și gândirile diferite și-au spus cuvântul. S-au certat din nou. De data asta, pentru totdeauna. Nu au mai vorbit de…mult. Au suferit mult. Cel puțin, una din ele. Dar a trecut peste. E bine acum. Își mai aduce aminte de anii când se întâlneau și stăteau de povești. Își amintește, rar.
De ce?
Pentru că nu mai merită.
…
05 Dec 2011 Leave a Comment
in Parte de mim
Funny….nu știu cum am ajuns să cotrobăi prin mesajele de pe Facebook și am dat peste cele care zic multe. Ziceau, de fapt. Ziceau atunci când ne înțelegeam și ne vorbeam ( sincer, zic eu ), ne priveam altfel și nici prin gând nu îmi trecea că situația se va schimba. Dar uite că viața te aduce acolo unde te aștepți mai puțin. Ce-i drept nu mă așteptam la asta din partea ta, poate din cauza asta încă mă mai gândesc la cele întâmplate. Te credeam altfel. Sinceritatea ochilor tăi îmi transmitea altceva. Știi ce e mai amuzant? Că am impresia că tu chiar ești foarte ok cu cele întâmplate. Nu o fi așa, dar acțiunile tale te trădează.
E greu să pierzi un om, un prieten și e și mai greu atunci când îl pierzi, dar îl mai vezi și zilnic.
Dor
28 Nov 2011 Leave a Comment
in Parte de mim
S-au împlinit 3 luni de când, fizic nu mai ești printre noi… E greu. Am fost acasă acum o săptămână, i-am văzut pe ai tăi, am fost la tine in cameră. Doamne, ce senzație. Mă uitam cu ochii mari prin cameră, încercam să te cunosc mai bine. Recunosc că, de când intrasem căutam ecusonul cu privirea. Îmi era dor să-l văd. Am văzut și brațara…era pe birou…pe poza ta. Când am pus mâna pe ea, a fost ciudat…a fost ciudat să nu văd brățara aia la mâna ta.
Îmi e dor de tine. Intru zilnic pe profilul tău, mă uit la poze și citesc tot ce postează oamenii care te iubesc. Citesc cum povestesc că te-au visat și cum le râdeai. Vocea ta e în mintea mea. Îmi aduc aminte râsul tău colorat, cum ne distram la muncă. Mi-e dor să îți văd fața senină. Hai să mai râdem puțin, hai să ne plângem de bacșișurile proaste, hai să mai mâncăm la masa din bucătărie, hai să mai bem o bere. Hai!
O parte din ”tacâmul de felul doi” e la mine. E în dulap, ca să îl văd zilnic. Deschid ușa, mă uit la el și zâmbesc.
Știi…mi-a plăcut să o văd pe mama ta râzând. Mă uit la ea și te văd pe tine. Puțin mai înalt, ce-i drept. Ai grijă de sufletul ei și de sufletul tatălui tău. Alină-le suferința.
Știu că ești bine. Ajută-ne și pe noi să fim bine.
Ai grijă de tine, mami!
P.S. Ești în sufletul meu pentru totdeauna!
